Acesta este un exercitiu de izolare pe care il poti executa atat cu o bara, cu gantere sau cu disc. Din acest motiv iti va fi si usor sa il incluzi in antrenamentul tau de acasa, intrucat te vei putea folosi de orice tip de echipament care iti este la indemana, inclusiv o carte mai grea. :)
In cazul in care alegi sa executi exercitiul cu doua gantere si sa ridici bratele simultan, cel mai probabil va fi necesar sa scazi greutatile decat in cazul in care faci ridicarea in fata a bratelor cu gantere alternativ.
Alege o pereche de gantere si departeaza-ti picioarele la nivelul umerilor.
Indreapta-ti spatele, incordeaza-ti abdomenul si trage-ti umerii in spate.
Ridica ganterele la 10 cm de corp, aceasta este pozitia de start.
Indoaie usor coatele si ridica bratele pana depasesc usor nivelul paralel cu solul.
Fa o pauza in pozitia superioara si lasa usor greutatea in jos.
Sfaturi executie:
Nu alege o pereche de gantere care te va obliga sa te balansezi, miscarea trebuie sa fie cat mai controlata.
Fiind un exercitiu de izolare, respecta cu strictete executia pentru a izola deltoizii anteriori.
Nu atinge coapsele cu ganterele.
Foloseste un tempo lent si coboara incet greutatile in jos.
Nu te balansa pentru a ridica greutatile, mentine abdomenul incordat si spatele drept.